Guvernul intenţionează să îndrepte, în cel mai scurt timp, spre beneficiul cadrelor didactice şi al elevilor, "lucrurile greşite, adoptate din prea multă grabă" din Legea Educaţiei, se arată în mesajul premierului Victor Ponta şi al ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, cu ocazia Zilei Învăţătorului. Într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale remis AGERPRES, ministrul Remus Pricopie apreciază că educaţia este cel mai important instrument de care societatea românească dispune pentru a schimba în bine atât destinul fiecărui cetăţean în parte, cât şi al comunităţii, în ansamblul său. "Învăţătorul este, însă, elementul cheie în procesul de transmitere a valorilor, în capacitatea de a direcţiona către universul de cunoaştere interesul şi curiozitatea elevilor. Învăţătorul reprezintă acea persoană care, aflată la orice nivel al sistemului de învăţământ, are capacitatea de a ajuta la dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi", se mai arată în comunicatul MEN.
Guvernul intenţionează să îndrepte, în cel mai scurt timp, spre beneficiul cadrelor didactice şi al elevilor, "lucrurile greşite, adoptate din prea multă grabă" din Legea Educaţiei, se arată în mesajul premierului Victor Ponta şi al ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, cu ocazia Zilei Învăţătorului. Într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale remis AGERPRES, ministrul Remus Pricopie apreciază că educaţia este cel mai important instrument de care societatea românească dispune pentru a schimba în bine atât destinul fiecărui cetăţean în parte, cât şi al comunităţii, în ansamblul său. "Învăţătorul este, însă, elementul cheie în procesul de transmitere a valorilor, în capacitatea de a direcţiona către universul de cunoaştere interesul şi curiozitatea elevilor. Învăţătorul reprezintă acea persoană care, aflată la orice nivel al sistemului de învăţământ, are capacitatea de