Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjul, promovat cu ajutorul vârstnicilor

Publicat in Pandurul, joi 6 iunie 2013 ·

Biblioteca Județeană „Christian Tell” va implementa în perioada iunie-noiembrie 2013 un proiect finanțat de Fundația Irex București. Valoarea proiectului este de 5.000 de dolari și are ca scop promovarea turistică a județului Gorj cu ajutorul persoanelor vârstnice din mai multe localități ale județului. La finalizarea proiectului va fi întocmit un ghid turistic

„Cum să fii turist la tine acasă” este titlu proiectul câștigat de Biblioteca Județeană „Christian Tell”, care în parteneriat cu bibliotecile din comunele Băleşti, Leleşti, Peştişani şi Scoarţa trebuie să aleagă minimum trei obiective turistice care ar trebui promovate.

Bibliotecarii, împreună cu cei din administrație, trebuie să caute și minimum cinci vârstnici cu care să lucreze la acest proiect. „Proiectul se va desfăşura în perioada iunie-noiembrie. Avem întâlnire cu colegele bibliotecare din Băleşti, Leleşti, Scoarţa şi Peştişani și vom stabili ce vom avea de făcut; de fapt ne întâlnim ca să transmitem parteneriatele către primării, ca să acorde sprijin pentru realizarea proiectului. Colegele trebuie să identifice în comunitate minim 5 seniori cu care să lucrăm în proiect şi, împreună cu ei, să aleagă minim 3 obiective cultural-turistice de promovat. Pentru că vrem să fie cu participarea seniorilor, să stabilească de comun acord asupra cărora să se oprească. Ele vor trebui gândite astfel încât să poţi să faci un traseu turistic în comunitate”, a spus Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Județene Gorj.

Se va realiza un ghid turistic

Proiectul se va finaliza cu editarea unui ghid turistic care va prezenta activitatea celor implicați în proiect și care are drept scop atragerea turiștilor în comunele gorjene implicate în parteneriat și nu numai. „Vom scoate şi un ghid turistic în care vrem să vorbim despre obiective de vizitat, dar şi despre obiceiuri şi tradiţii din zonă, dacă s

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 9 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 9 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 8 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 13 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 10 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 9 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 9 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°