Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a decis ca prin noua lege fundamentală să se interzică profanarea drapelului românesc. Deşi în amendamentul depus de cinci deputaţi PNL se stipula şi interzicerea profanării imnului, parlamentarii au renunţat la această parte.
Astfel, textul articolului 30, alineatul 7, în Constituţia revizuită, va fi următorul: "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, profanarea drapelului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitareala discriminare, separatism teriorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contra bunelor moravuri".
În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Ioan Chelaru a precizat că este inutil să treci în legea fundamentală faptul că este interzis să profanezi simbolurile naţionale.
"Eu ţin la imn şi la drapel poate mai mult ca voi, dar mi se pare că este uşor exagerat să trecem în Constituţie că nu ai voie să-ţi baţi joc de ele. Eu cred că asta ţine de bunul simţ, normal că nu trebui să profanezi însemnele naţionale", a spus senatorul.
Totodată, sintagma "profanarea imnului" a fost eliminată din amedamentul propus de liberali, parlamentarii căzând de acord asupra faptului că exprimarea nu este suficient de acoperitoare, termenul "profanare" nefiind explicit.
"Dacă îţi cântă 60.000 de oameni pe un stadion imnul naţional, asta înseamnă profanare?", a mai spus Chelaru.
Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a decis ca prin noua lege fundamentală să se interzică profanarea drapelului românesc. Deşi în amendamentul depus de cinci deputaţi PNL se stipula şi interzicerea profanării imnului, parlamentarii au renunţat la această parte.
Astfel, textul articolului 30, alineatul 7, în Constituţia revizuită, va fi următorul: "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii