La sfârşitul săptămânii trecute, a ajuns la Iaşi tranşa de bilete de tratament din seria cinci, destinate pensionarilor ieşeni care au depus cereri în acest sens.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, listele de alocare automată au fost întocmite prin programul informatic, beneficiarii biletelor sosite săptămâna trecută primind şi înştiinţări prin poştă.
„Am primit vineri o nouă tranşă din biletele de tratament. Listele au fost afişate şi la sediul instituţiei noastre. Această tranşă cuprinde 405 bilete de tratament, majoritatea fiind pentru staţiunile Nicolina, Băile Felix, Herculane, Vatra Dornei, Căciulata, Slănic Moldova, Saturn şi Mangalia. Această serie este cu intrare în staţiuni în datele de 21, 22, 23 şi 24 iunie. Îi aşteptăm pe beneficiari la sediul instituţiei pentru a-şi ridica biletele. Pentru seria trecută, s-au prezentat toţi beneficiarii şi nu a fost nevoie să acordăm biletele la liber“, a declarat Isabela Grigorovschi, purtător de cuvânt în cadrul CJP Iaşi.
Biletele includ o perioadă de tratament de 18 zile, cu masă asigurată, şi un set complet de tratamente balneare pentru diferite categorii de afecţiuni, în funcţie de biletele de trimitere emise de către medicii de familie ai beneficiarilor sau de către medicii specialişti.
La sfârşitul săptămânii trecute, a ajuns la Iaşi tranşa de bilete de tratament din seria cinci, destinate pensionarilor ieşeni care au depus cereri în acest sens.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, listele de alocare automată au fost întocmite prin programul informatic, beneficiarii biletelor sosite săptămâna trecută primind şi înştiinţări prin poştă.
„Am primit vineri o nouă tranşă din biletele de tratament. Listele au fost afişate şi la sediul instituţiei noastre. Această tranşă