Un bătrân de 87 de ani, din comuna Gura Caliţei, a rămas fără agoniseală după ce a primit în casă persoane străine. Sub pretextul că vor să cumpere un cazan de ţuică, necunoscuţii au intrat în locuinţa bărbatului, de unde i-au furat 3.000 lei, apoi s-au făcut nevăzuţi.
Incidentul s-a petrecut marţi, când persoane necunoscute au intrat în vorbă cu bătrânul, căruia i-au spus că vor să cumpere un cazan de ţuică. Cum avea unul de vânzare, bătrânul le-a arătat necunoscuţilor marfa şi chiar s-a împrietenit cu ei, astfel încât aceştia au avut timp şi să caute banii. Într-un moment de neatenţie, ei i-au furat octogenarului suma de 3.000 lei şi au plecat, evident, fără să mai cumpere cazanul. Bătrânelul şi-a dat seama câteva ore mai târziu că nu mai are banii şi a sunat la poliţie. Acum, oamenii legii au întocmit dosar penal de cercetare şi fac verificări pentru a-i identifica pe şarlatani.
Acest incident nu este singular. Nu de puţine ori, persoanele naive s-au trezit fără bani sau bunuri, după ce persoane necunoscute le-au trecut pragul sub pretextul că vând sau cumpără ceva. Oamenii legii au atras atenţia de nenumărate ori cu privire la aceste practici, dar nu toată lumea a urmat sfaturile oamenilor legii.
Un bătrân de 87 de ani, din comuna Gura Caliţei, a rămas fără agoniseală după ce a primit în casă persoane străine. Sub pretextul că vor să cumpere un cazan de ţuică, necunoscuţii au intrat în locuinţa bărbatului, de unde i-au furat 3.000 lei, apoi s-au făcut nevăzuţi.
Incidentul s-a petrecut marţi, când persoane necunoscute au intrat în vorbă cu bătrânul, căruia i-au spus că vor să cumpere un cazan de ţuică. Cum avea unul de vânzare, bătrânul le-a arătat necunoscuţilor marfa şi chiar s-a împrietenit cu ei, astfel încât aceştia au avut timp şi să caute banii. Într-un moment de neatenţie, ei i-au furat octogenarului suma