Viitoarea campioană a judeţului, Luceafărul Mihai Eminescu, va întâlni în barajul pentru promovarea în Liga a III-a formaţia Cetatea Târgu Neamţ. Meciul va avea loc pe 19 iunie de la ora 17:30, la Iaşi sau la Târgu Frumos, locul disputării jocului urmând a fi fixat de cei de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Iaşi.
Virtual campioană cu o etapă înainte de finalul sezonului în curs, Luceafărul, are şanse mici să treacă de formaţia nemţeană şi de a promova în Liga a III-a. "Cetatea este un adversar greu, o formaţie alcătuită din jucători cu experienţă, care şi-a fixat ca obiectiv promovarea în Liga a III-a. E o echipă bine organizată şi au prima şansă în acest baraj. Asta nu înseamnă că noi nu vrem să câştigăm", a declarat Cătălin Chirilă, antrenorul formaţiei botoşănene.
Tehnicianul Luceafărului a spus că staff-ul nu a promis încă o primă de obiectiv, în cazul în care elevii săi vor reuşi să câştige barajul şi să promoveze în Liga a III-a.
Pe de altă parte, Federaţia Română de Fotbal a decis ca Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Botoşani să organizeze jocul de baraj pentru accederea în Liga a III-a dintre echipele campioane ale Sucevei şi Iaşiului, respectiv dintre FC Pojorâta şi Târgu Frumos. Echipa din urmă va merge la baraj de pe locul secund al ligii judeţene ieşene deoarece campioana, Durneşti, nu are drept de promovare.
Viitoarea campioană a judeţului, Luceafărul Mihai Eminescu, va întâlni în barajul pentru promovarea în Liga a III-a formaţia Cetatea Târgu Neamţ. Meciul va avea loc pe 19 iunie de la ora 17:30, la Iaşi sau la Târgu Frumos, locul disputării jocului urmând a fi fixat de cei de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Iaşi.
Virtual campioană cu o etapă înainte de finalul sezonului în curs, Luceafărul, are şanse mici să treacă de formaţia nemţeană şi de a promova în Liga a III-a. "Cetatea este un adversar gr