Volumul „Teodor Bălan (1885-1972), istoric şi arhivist al Bucovinei”, de Ileana Maria Ratcu, prezentat de istoricul Mihai Iacobescu în ediţia de luni a cotidianului „Crai nou”, va fi lansat mâine la Suceava. O primă întâlnire cu publicul este programată pentru ora 13, la Biblioteca Bucovinei, ocazie cu care vor vorbi despre carte autoarea, Dan Mărgărit, şeful Editurii „Cetatea de Scaun” din Târgovişte, care a publicat cartea, şi istoricul sucevean Mihai Iacobescu. Următoarea întâlnire este programată pentru ora 17, în sala 210 a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (Facultatea de Istorie şi Geografie), în dialog cu autoarea şi cartea sa urmând a intra, cu acest prilej, cadre didactice universitare şi studenţi. La lansarea de la USV vor vorbi lector dr. Vasile Demciuc şi prof. univ. dr. Mihai Iacobescu.
Ileana Maria Ratcu este, printre altele, lector univ. la Facultatea de Arhivistică, în cadrul căreia este director al Departamentului arhivistică-istorie, cadru didactic la Institutul Goethe, cadru didactic asociat al Universităţii Bucureşti (la facultăţile de limbi străine, respectiv istorie). În 2005, ea şi-a susţinut doctoratul cu lucrarea „Teodor Bălan, istoric şi arhivist al Bucovinei”.