Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATENTATUL de la Boston. Mesajul din închisoare al teroristului Djohar Țarnaev | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 iunie 2013 ·

Mama teroristului Djohar Țarnaev, acuzat de producerea atentatului terorist de la Boston, a dat publicității înregistrarea unei convorbiri telefonice cu fiul ei, aflat în închisoarea-spital Devens, din SUA.

Postul de televiziune american, Channel 4, a difuzat un interviu cu mama lui Djohar Țarnaev, în care a fost dată publicității și înregistrarea unei conversaţiei telefonice, în limba rusă, pe care a purat-o cu fiul ei săptămâna trecută.

"Totul este bine, te rog să nu spui nimic. Nu sufăr, bineînţeles că nu. Pot să mănânc deja, pot să fac acest lucru de mult timp. Îmi dau orez şi pui, acum, totul este bine", îi spune în rusă Djohar Țarnaev mamei sale, potrivit traducerii în engleză a postului TV.

Mama suspectului, care susţine în continuare că fiii ei sunt nevinovaţi, a declarat că fiul ei este ajutat financiar.

"L-am întrebat dacă îi putem trimite ceva, iar el a răspuns "Mamă, nu îţi face griji pentru mine, am bani, cineva a deschis un cont pentru mine şi mi se trimit bani aici, am mulţi bani?". L-am întrebat cât, iar el mi-arăspuns că mii de dolari", a mai spus femeia în timpul interviului.

Djohar Țarnaev (19 ani) este încarcerat la închisoarea-spital Devens, la vest de Boston, și este acuzat de utilizarea unei arme ce putea provoca daune majore şi victime multiple şi de distrugerea premeditată a unei proprietăţi cauzând moartea.

El va audiat de judecătoril, după mai multe amânări ale termenului, pe 10 iulie, iar dacă va fi găsit vinovat riscă pedeapsa cu moartea.

Djohar Țarnaev este acuzat că a pus, pe 15 aprilie, împreună cu fratele său, Tamerlan (26 ani), două bombe improvizate în oale de gătit sub presiune, în apropiere de linia de sosire a maratonului din Boston. În urma exploziilor, trei oameni au murit, iar 264 au fost răniţi.

Fratele său a fost ucis de polițiști în timpul operațiunii de capturare.

Citiți și: MA

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 34 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 20 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 34 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 35 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 51 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°