Poliţia a reţinut 25 de persoane miercuri în oraşul Izmi, aflat pe coastă, aceştia fiind acuzaţi că au folosit reţelele sociale precum Twitter pentru a răspândi informaţii false în legătură cu protestele antiguvernamentale şi reacţia poliţiei referitoare la acestea.
Erdogan consideră respectivele postări drept „o ameninţare“ menită să „împrăştie minciuni“, informează „BBC News“.
Rudele persoanelor reţinute, majoritatea având puţin peste 20 de ani, afirmă că ei nu au postat mai mult de două ori pe Twitter,informând protestatarii depre locul în care află poliţia şi drumurile pe care nu se poate circula în oraş.
Miercuri, vicepremierul turc Bülent Arinç s-a aşezat la masa negocierilor cu reprezentanţii protestatarilor.
În lista de revendicări, aceştia au cerut ca nicio construcţie să nu fie ridicată în parcul Gezi din Istanbul, „scânteia” care a dus la cea mai puternică revoltă populară din Turcia ultimilor ani.
De asemenea, manifestanţii au cerut ca Centrul Cultural Atatürk să nu fie demolat, să nu mai fie folosite gazele cu piper, toţi protestatarii arestaţi să fie eliberaţi, iar şefii poliţiei din mai multe oraşe, demişi.