Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, joi, la ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook “Alături de Preşedintele Nostru”, relateaza Mediafax.
“Pentru că numărul de locuri este limitat, selecţia se face pe baza răspunsului la întrebarea «Spuneţi, pe scurt, argumentele pentru care credeţi că social media a schimbat modul de comunicare online cu personalităţile publice şi cu lumea politică. Credeţi că social media este benefică în democraţie?». Aşteptăm răspunsurile la adresa de e-mail: politica_online@yahoo.com“, se arată în mesaj.
“Pentru noi, susţinătorii Preşedintelui, Facebook a fost locul în care am putut comunica direct, fără presiuni şi intervenţii. Poate a venit timpul să ne vedem şi faţă în faţă, ce spuneţi? Cum sună o întâlnire cu domnul Traian Basescu în care să vorbim despre rolul Internetului şi al social media în comunicarea directă şi nemijlocită? Oare dânsul ar vrea?”, a fost mesajul postat marţi după-amiază pe pagina de Facebook amintita, anunta Mediafax.
Foto: realitatea.net
Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, joi, la ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook “Alături de Preşedintele Nostru”, relateaza Mediafax.
“Pentru că numărul de locuri este limitat, selecţia se face pe baza răspunsului la întrebarea «Spuneţi, pe scurt, argumentele pentru care credeţi că social media a schimbat modul de comunicare online cu personalităţile publice şi cu lumea politică. Credeţi că social media este benefică în democraţie?». Aşteptăm răspunsurile la adresa de e-mail: politica_online@yahoo.com“, se arată în mesaj.
“Pentru noi, susţinătorii Preşedintelui, Facebook a fost locul în care am putut comunica direct, fără presiuni şi intervenţii. Poate a venit timpul să ne vedem şi faţă în faţă, ce spuneţi? Cum sună o întâ