Cel mai lung cuvânt din limba germană – format din 63 de litere şi care se referă la legea care reglementează testarea cărnii de vită – a încetat oficial să mai existe.
Cuvântul “Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz”, care se traduce prin “legea cu privire la monitorizarea cărnii de vită prin etichetare”, a fost introdus în anul 1999 de un land german care parte a măsurilor luate pentru protejarea consumatorilor de boala vacii nebune (ESB, encefalopatia spongiformă bovină). Autorităţile au renunţat însă la acest cuvânt după ce Uniunea Europeană a ridicat recomandările privind testarea vacilor sănătoase pentru ESB, scrie Agerpres.
Germania este renumită pentru substantivele sale compuse, care devin adesea atât de greoaie încât trebuie reduse la abrevieri. Un exemplu în acest sens este Lastkraftwagen – camion – care devine Lkw.
Profesorul Anatol Stefanowitsch, un expert în lingvistică la Universitatea Liberă din Berlin, a declarat pentru agenţia germană dpa că legea privind etichetarea cărnii de vită a fost cel mai autentic cuvânt lung din limba germană.
“Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz” a fost considerat un cuvânt valid de către lingvişti, deoarece apare în textele oficiale, însă nu a apărut niciodată în dicţionare.
Cel mai lung cuvânt care a apărut în dicţionare, potrivit Duden, are 36 de litere, “Kraftfahrzeug Haftpflichtversicherung”, care înseamnă “asigurare de răspundere civilă auto”.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Cel mai lung cuvânt din limba germană – format din 63 de litere şi care se referă la legea care reglementează testarea cărnii de vită – a încetat oficial să mai existe.
Cuvântul “Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz”, care se traduce prin “legea cu privire la monitorizarea cărnii de vită prin etichetare”, a fost introdus în an