Ieri, copiii de la 10 grădiniţie din Iaşi au luat parte la o acţiune prinsă în programul dedicat marcării „Zilelor Mediului 2013 la Iaşi“.
Mai exact, este vorba despre a VIII-a ediţie a concursului „Micul Ecologist“, desfăşurată la Grădina Botanică. La acţiunea dedicată preşcolarilor din judeţul Iaşi au luat parte 70 de copii de la diverse grădiniţe ieşene. Prichindeii au susţinut programe artistice pe teme de mediu, iar la final au fost recompensaţi pentru prestaţia lor cu dulciuri şi diplome de participare din partea organizatorilor, respectiv Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 26 şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi.
În fiecare an, Ziua Mondială a Mediului este marcată pe data de 5 iunie, iar evenimentele dedicate acestei sărbători vor continua să se desfăşoare şi în următoarele zile. „Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Mediului şi face parte din programul mai amplu „Zilele Mediului 2013 la Iaşi“– organizat de către APM Iaşi şi partenerii săi în perioada 22 mai – 8 iunie 2013. Programul include concursuri, seminarii, expoziţii de carte şi caricatură şi, nu în ultimul rând, campanii de colectare deşeuri electrice şi electronice“, a declarat Bogdan Davideanu, director executiv în cadrul APM Iaşi.
APM Iaşi are în plan desfăşurarea mai multor acţiuni în cadrul unui program intitulat „Zilele Mediului 2013 la Iaşi“, prin care se marchează mai multe sărbători legate de mediu, care au loc în cursul acestei luni.
Ieri, copiii de la 10 grădiniţie din Iaşi au luat parte la o acţiune prinsă în programul dedicat marcării „Zilelor Mediului 2013 la Iaşi“.
Mai exact, este vorba despre a VIII-a ediţie a concursului „Micul Ecologist“, desfăşurată la Grădina Botanică. La acţiunea dedicată preşcolarilor din judeţul Iaşi au luat parte 70 de copii de la diverse grădiniţe ieşene. Prichindeii au susţinut programe artistice pe teme de mediu,