Copiii cu deficienţe grave, severe şi profunde sunt, deseori, ocoliţi cu privirea. Dincolo de gardul de pe strada George Enescu din Craiova există 151 de astfel de copii care nu au putut să îşi aleagă soarta. Deşi sunt uneori ignoraţi de societate, fiind consideraţi anormali, cei care îi ajută încearcă să îi integreze şi să le ofere o viaţă obişnuită, atât cât se poate.

În curtea Şcolii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina“ din Craiova, fosta „Regina Maria“, pluteşte o tăcere spartă doar de sunetul copiilor care aleargă, ţipă sau se joacă în felul lor. Cu deficienţe care le-au lăsat urme pe chipuri, în felul de a merge sau în cel de a vorbi, preşcolarii şi şcolarii de la „Sf. Mina“ duc o luptă continuă cu ei înşişi, alături de cei 114 angajaţi, dintre care 71 de profesori care spun că nu prea ar alege să facă altceva în viaţă.

„Loveşte-l şi tu,

dar să nu-i dai la cap...“

Eugenia Pascu este profesoară de matematică, dar de 15 ani a ales învăţământul special. În faţa biroului său, de unde conduce această şcoală, se perindă mereu copii, mai mici sau mai mari, care vor s-o pupe şi care o iau în braţe. Ea îşi aminteşte un tablou exact opus, când, la începuturi, a fost trimisă la o şcoală unde i se spunea clar: „Loveşte-l şi tu, dar să nu-i dai la cap...“. Asta a făcut-o să instaureze un altfel de regim pentru aceşti copii. Acum, şcoala este şi singura din ţară care poate ţine copiii în regim de internat şi pe perioada vacanţei de vară.

La „Sf. Mina“, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Dolj, ajung cazuri şi cazuri. Cele mai triste sunt, însă, cazurile grave, pentru care părinţii, de obicei din mediul rural, se gândesc foarte târziu la o rezolvare. Ca să-i spunem pe drepte, se gândesc la abandonul celor pe care i-au adus pe lume. Lucrul cu aceştia din urmă este foarte greu, dar se poate face, totuşi, ceva. „Era un copil e