Arsenalul chimic sirian există de mai multe decenii şi este considerat unul dintre cele mai importante în Orientul Mijlociu, însă el continuă să facă obiectul unor speculaţii, în contextul în care date publice despre acesta sunt aproape inexistente.
Franţa a acuzat marţi regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat cel puţin o dată gaz sarin în Siria, subliniind că "toate opţiunile sunt pe masă", inclusiv o acţiune militară, iar Washingtonul a solicitat probe suplimentare.
Marea Britanie a anunţat miercuri că deţine probe "fiziologice" privind utilizarea gazului sarin în Siria, "foarte probabil" de către regimul lui Bashar al-Assad.
Regimul sirian a recunoscut pentru prima dată la 23 iulie 2012 că deţine armament chimic şi a ameninţat că îl va utiliza în cazul unei intervenţii militare occidentale, însă niciodată împotriva populaţiei siriene.
Guvernul şi opoziţia armată se acuză reciproc că au utilizat armament chimic în conflictul ce devastează de peste doi ani Siria, una dintre puţinele ţări care nu au semnat Convenţia privind interzicerea armelor chimice şi care, astfel, nu este membră a Organizaţiei însărcinate cu controlul şi aplicarea acesteia (OIAC).
Programul sirian a început să fie creat în anii '70, cu ajutorul Egiptului, iar ulterior al fostei Uniuni Sovietice. Rusia, în anii '90, şi Iranul, începând din 2005, i-au furnizat, de asemenea, o susţinere, potrivit Nuclear Threat Initiative, o organizaţie independentă care înregistrează date "deschise" despre armele de distrugere în masă.
Potrivit unei analize a Programului pentru Neproliferare şi Dezarmare din cadrul Institutului Internaţional pentru Studii Strategice, este vorba despre "cel mai mare program de armament chimic din Orientul Mijlociu, creat cu scopul de a contrabalansa programul nuclear al Israelului".
Analiza relevă că informaţii importante despre aces