Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Columbia doreşte să coopereze cu NATO, nu să adere la Alianţă

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 5 iunie 2013 ·

Criticată în America Latină pentru apropierea de NATO, Columbia a calmat jocul marţi, dând asigurări că urmăreşte numai semnarea unui acord de cooperare, şi nu aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, transmite AFP. Preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, a anunţat week-endul trecut semnarea în viitorul apropiat a unui acord pentru ‘demararea procesului de apropiere’ de NATO, un proiect imediat criticat de guvernele de stânga din America Latină. ‘Columbia nu urmăreşte şi nu poate fi membru al NATO’, a declarat marţi ministrul columbian al apărării într-un comunicat prin care a dorit să pună punct polemicilor ivite în jurul acestui subiect. Anterior, un responsabil cu rang înalt din cadrul NATO precizase că Bogota nu poate adera la Alianţă din cauza depărtării sale geografice. În prezent, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord cuprinde 28 de state occidentale aflate în emisfera nordică. Obiectivul este a pune în aplicare ‘mecanisme de cooperare’ pentru valorifica toate ‘cunoştinţele Columbiei în materie de securitate’, după o jumătate de secol de conflict armat cu trupele de gherilă, a continuat ministrul apărării. Acordul trebuie, de asemenea, să permită armatei columbiene să profite de ‘experienţa internaţională’, îndeosebi în domeniul umanitar. ‘Niciun efort de cooperare de acest tip nu implică prezenţa trupelor străine pe teritoriul Columbiei’, a mai subliniat demnitarul amintit, ca reacţie la criticile formulate de mai mulţi lideri de stânga care şi-au exprimat îngrijorarea privind posibila revenire a ‘imperialismului american’. Preşedintele bolivian, Evo Morales, a vorbit în acest sens despre o ‘provocare’ şi o ‘ameninţare pentru continentul nostru’, cerând organizarea unui summit de urgenţă al UNASUR (Uniunea Naţiunilor Sud-Americane), demers sprijinit de Nicaragua şi Venezuela. Aliat tradiţional al Statelor Unite în America Latină, Columbia ben

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 55 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 56 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°