În viitorul apropiat instanţele de judecată se vor putea pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unui suspect în urma examinării unor imagini scanate ale creierului acestuia, conform unui material publicat de LiveScience.com.
Tehnologiile de imagistică cerebrală au evoluat rapid până la punctul de la care este posibil să fie identificat, spre exemplu, ce obiect a fost furat de o anumită persoană, pornind de la examinarea activităţii neuronale a respectivei persoane. Însă cât de sigure sunt aceste informaţii şi pot ele oare să fie folosite pentru a condamna un suspect într-un proces penal? O comisie de experţi a abordat acest subiect la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia World Science Festival, scrie Agerpres.
Discuţiile acestei comisii s-au axat pe subiectul documentarului intitulat "Brains on Trial with Alan Alda", documentar ce va fi difuzat în luna septembrie şi este prezentat chiar de actorul Alan Alda (M*A*S*H*).
Rezonanţa magnetică funcţională (fMRI) este una dintre aceste tehnologii care promit că vor putea stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Această tehnologie urmăreşte schimbările în fluxul sanguin care indică părţile active din creier.
Într-un clip extras din documentar, Alda participă la un experiment fMRI. Actorului i se spune să "fure" un obiect - un inel sau un ceas - dintr-un sertar, fără să le spună cercetătorilor ce a ales. Apoi Alan Alda este supus unei scanări fMRI unde i se cere să mintă cu privire la obiectul furat. De aici oamenii de ştiinţă îşi pot da seama care este obiectul cu adevărat furat de actor, pentru că în momentul în care a minţit activitatea cerebrală din anumite părţi ale creierului s-a modificat, fapt care l-a trădat.
Astfel, folosind astfel de tehnologii imagistice, oamenii de ştiinţă pot detecta atunci când o persoană minte cu o acurateţe plasată, în