Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michelle Obama şi-a pierdut calmul, după ce discursul ei a fost întrerupt de o activistă gay. "Poţi să mă asculţi sau poţi să iei tu microfonul"

Publicat in Gandul, miercuri 5 iunie 2013 ·

Michelle Obama şi-a pierdut sângele rece şi a ameninţat că va pleca de la un dineu organizat de Partidul Democrat, după ce o activistă gay a întrerupt-o în timp ce susţinea un discurs la Washington, relatează dailymail.co.uk.

Michelle Obama, de obicei foarte veselă şi optimistă în public, a fost extrem de iritată marţi seară şi a ameninţat că va pleca de la acel dineu, după ce o activistă care militează pentru respectarea drepturilor persoanelor gay a întrerupt-o în timp ce susţinea un discurs.

Prima doamnă a Statelor Unite a fost invitată să susţină un discurs la dineul organizat la Washington de comitetul Partidului Democrat însărcinat cu strângerea de fonduri. Michelle Obama a spus că va părăsi sala dacă avea femeie nu va fi escortată în afara clădirii.

Aproximativ 200 de susţinători ai Partidului Democrat au plătit până la 10.000 de dolari pentru a fi prezenţi la acel dineu, organizat în reşedinţa unui cuplu bogat de lesbiene din Washington. Activista gay a întrerupt discursul susţinut de Michelle Obama, cerând ca preşedintele american să emită un decret prezidenţial prin care să oblige companiile care au încheiat contracte cu guvernul federal să pună capăt discriminării în ceea ce priveşte angajarea persoanelor gay şi transgender.

"Unul dintre lucrurile la care nu mă pricep prea bine este acesta", a declarat Michelle Obama, în momentul în care a fost întreruptă. Ea a părăsit pupitrul şi s-a îndreptat către activista Ellen Sturtz, spunându-i: "Poţi să mă asculţi sau poţi să iei tu microfonul, dar în acest caz eu voi pleca de aici. E decizia ta. Ai dreptul la o singură alegere", a adăugat soţia preşedintelui american.

Incidentul, care nu apare în comunicatul de presă emis de Casa Albă, a fost relatat de jurnalista Amanda Terkel, angajată a site-ului HuffingtonPost, prezentă la acel dineu.

Invitaţii au început să strige şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov

News.ro acum 41 minute
Două persoane au fostv atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Autprităţile au transmis mesaj RO-Alert. ”Două persoane atacate de urs în localitatea Crizbav. La fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD, doua ambulant

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 34 minute
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 34 minute
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum o ora
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 2 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum o ora
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Pericol pe Dunăre. Debitul la intrarea în ţară va fi în creştere până în 29 septembrie

Ziare.com acum 5 ore
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 - 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de

Vremea

București
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

20°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°