Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, efectuează o vizită la Londra, în perioada 5-6 iunie, pentru a participa la avanpremiera episodului II al documentarului ‘Wild Carpathia’, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, miercuri, AGERPRES. Evenimentul de lansare al episodului doi din documentarul care promovează România a fost realizat de către Travel Channel şi casa de producţie Almond Films şi finanţat din fonduri europene prin Autoritatea Naţională pentru Turism. Avanpremiera documentarului Wild Carpathia va avea loc în cadrul Academiei Britanice de Televiziune şi Film (BAFTA) din Londra.
Ministrul delegat Maria Grapini va fi însoţită la eveniment de către domnul Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. Din partea României vor participa la avanpremieră şi principesa Margareta, însoţită de principele Radu, Ivan Patzaichin şi Grigore Leşe. La eveniment sunt aşteptaţi oameni de afaceri britanici, jurnalişti din Regat şi reprezentanţi ai Casei Regale. România a fost promovată în documentarul de televiziune “Wild Carpathia”, difuzat în luna octombrie 2011 de televiziunea Travel Channel (TC). Filmul, care a fost tradus în 20 de limbi şi vizionat în 119 ţări ale lumii a beneficiat şi de participarea prinţului de Wales, care a descris pe larg felul în care ţara noastră l-a cucerit. Episodul I al documentarului prezintă, din viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă, dar şi în încercarea de a-i face pe români să conştientizeze “comoara nepreţuită” de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.
Episodul II al documentarului prezintă România de la Porţile de Fier la Delta Dunării dar şi regiunile din jurul Carpaţilor Meridionali şi va