Documentaţia şi studiul de fundamentare ştiinţifică privind transformarea Deltei Văcăreşti în arie natură protejată a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române, a declarat, pentru Agerpres, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
"În luna iunie a anului trecut, Ministerul Mediului, împreună cu Naţional Geografic şi Coaliţia pentru Mediu au iniţiat demersurile de a desemna această zonă (Delta Văcăreşti, n.r.) arie naturală protejată, conform prevederilor legale în vigoare. În acest sens, a fost iniţiată o comisie de specialişti formată din academicieni, profesori universitari, experţi în domeniu etc, care au început să lucreze la elaborarea unui studiu ştiinţific, în vederea demonstrării importanţei acestei zone, pentru ca ea să poată primi statutul de arie protejată conform reglementărilor legale. Toată documentaţia necesară, împreună cu studiul de fundamentare ştiinţifică, a parcurs mare parte din etapele prevăzute în lege, deponentul lor fiind Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta. Acum, vă anunţ în premieră că ieri (3 iunie 2013, n.r.) documentaţia a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Romane, urmând ca aceasta să ajungă la Primăria Sectorului 4 şi apoi la noi la minister", a afirmat ministrul Mediului, potrivit Agerpres.
La sfârşitul lunii octombrie 2012, ministerul de resort anunţa că întocmeşte un studiu de fundamentare necesar desemnării zonei Lacului Văcăreşti din Bucureşti ca arie protejată.
În iunie, anul trecut, de Ziua Mondială a Mediului, ministrul Rovana Plumb afirma că zona Lacului Văcăreşti din Capitală ar putea deveni arie naturală urbană protejată, iar Hotărârea de Guvern care va reglementa acest lucru urma să fie finalizată în maximum patru luni.
Potrivit oficialului, au fost identificate surse de finanţare atât prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa 4