În urma deciziei de ieri a instanţei supreme, viceprimarul Craiovei îşi va pierde nu doar funcţia din conducerea primăriei, ci şi calitatea de consilier local.
Viceprimarul Craiovei, Florentin Tudor (PSD), a pierdut ieri procesul contra Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care îl găsise incompatibil acum doi ani. Prin decizia nr. 5599/05.06.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat de Tudor împotriva sentinţei nr. 488/19.10.2011 a Curţii de Apel Craiova, care dăduse şi ea dreptate ANI. În urma acestei decizii definitive şi irevocabile a instanţei supreme, pesedistul îşi va pierde nu doar postul de viceprimar, ci şi pe cel de consilier local, întrucât, potrivit unui comunicat al ANI, „persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menţionate, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani“.
Incompatibilitate legată de RAT
Istoria acestei incompatibilităţi are legătură cu Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova. Din dosarul întocmit de ANI rezultă că Florentin Tudor a fost numit pe 7 martie 2006 în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al RAT Craiova, regie aflată în subordinea consiliului local. Ulterior, pe 20 iunie 2008, a fost validat drept consilier local, moment în care trebuia să renunţe la funcţia de la RAT, însă, potrivit ANI, n-a făcut-o.
„În verificările pe care le-a făcut, ANI putea să constate că în luna imediat următoare validării mandatelor de consilier local s-a adoptat, prin hotărâre de consiliu, un nou Consiliu de Administraţie la RAT Craiova, din care eu nu mai făceam parte. Această hotărâre există şi ANI putea să afle de ea dacă ar fi făcut o verificare mai amănunţită. Puteau să vadă şi în declaraţia de avere că nu mi-am mai trec