Peisagiștii îl pun la index pe Robu. Ei îi atrag atenția că a aprobat cheltuirea banilor public pe prostii și că așa-zisa amenajare cu palmieri este ineptă.
Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest prin vocea președintelui ing.peis. Andrei Condoroș își exprimă public nemulțumirea vizavi de soluția de amenajare peisageră a insulelor de spații verzi dintre sensurile de mers a Bulevardul I.C. Brătianu și Străzii Michelangelo, din imediata vecinătate a Parcului Civic din Timișoara, prin poziționarea unor ghivece cu palmieri.
”Phoenix roebelenii – palmierii cu pricina – se caracterizează în primul rând ca fiind o specie alohtonă, ceea ce înseamnă că arealul natural se află în alte zone geografice decât cea a Timișoarei, precum Australia, SE Asiei și Estul Africii, prin urmare specia nu este întâlnită în condiții naturale de creștere și nu face parte din biodiversitatea locală și din peisajul de câmpie din Banat. Mai mult, valoare arborelui, din punct de vedere ecologic este scăzută, sensibilă la factorii de mediu urbani, naturali sau antropici și cu o valoare estetică îndoielnică raportată la peisajul urban existent. În condițiile în care Timișoara aspiră la statutul, onorabil de altfel, de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, printr-un mic si relevant paralelism cu subiectul în discuție, specia este total necaracteristică peisajului cultural timișorean. Nu pot să nu ridic problematica costurilor de achiziție și ulterior a celor care se impun în vederea întreținerii lor în perioada vremii nefavorabile (depozitare, transport, protejare etc.) în raport cu nevoile și mai ales beneficiile aduse locuitorilor din Timișoara”, notează Condoroș.
“Fără a trata subietul exhaustiv, este de menționat tendința tot mai evidentă de a utiliza în aliniamentele unor importante artere de circulație (Calea Aradului, Vasile Pârvan, Take