Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrare gratuita la meciul Luceafarul Felix – CSM Rm. Vâlcea

Publicat in Bihor Online, miercuri 5 iunie 2013 ·

Scris de Teodor Biriş - Luceafarul Felix joacă miercuri, de la ora 18, la Sânmartin, cu CSM Rm. Vâlcea.

Cu obiectivul realizat în acest sezon, Luceafărul Felix primeşte replica formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea. O altă echipă fără griji pe acest final de sezon, care etapa trecută a reuşit să rezolve ecuaţia promovării prin victoria contra Damilei Măciuca. Un meci pe care bihorenii vor să-l câştige. „Vrem să lăsăm o impresie bună având în vedere că este ultima noastră apariţie în acest sezon. Chiar dacă ne-am îndeplinit obiectivul, ne dorim să intrăm în vacanţă cu o victorie. Le-am spus şi jucătorilor că ultima impresie contează şi aştept de la ei să confirme prestaţiile bune avute în acest retur”, spune antrenorul Florin Farcaş.

După multe etape în care au existat jucători accidentaţi sau suspendaţi, pentru meciul cu CSM tot lotul Luceafărului este valid.

Întâlnirea cu vâlcenii este programată de la ora 18:00 la Baza Luceafărul Felix din Sânmartin şi va fi arbitrată de Teodora Albon (Cluj) – Alina Mihoc (Arad), Ramona Bunget (Târgu Jiu), rezervă Daniel Neagoe (Timişoara). Observatori FRF: Cornel Corocan (Reşiţa) şi Flavius Domide (Arad).

Conducerea clubului a decis ca la acest ultim meci accesul spectatorilor pe stadion să fie gratuit.

Înaintea acestei confruntări, gruparea pregătită de Alex Pelici ocupă locul 8 cu 31 de puncte, având 4 victorii, o remiză şi 6 înfrângeri în jocurile disputate în deplasare.

După această partidă, „luceferii” vor mai continua pregătirea până în data de 13 iunie. Reunirea lotului pentru sezonul 2013/2014 este prevăzută în 16 iulie.

Tot astăzi, în ultima etapă a Seriei a II-a, mai sunt programate meciurile CS Mioveni – FC Maramureş, FC Olt Slatina – FCM Târgu Mureş, Damila Măciuca – FC Argeş, ACS Poli – FC Bihor UTA Arad şi Corona Braşov vor sta.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din Bacău

Mediafax acum 24 minute
Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizați, duminică, în jurul orei 15.10, de către personalul medical al unui spital din municipiu despre faptul că, din secția de maternitate, a dispărut un nou-născut. „Polițiștii deplasați la fața locului

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 5 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 3 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Cardinalii şi pelerinii, în rugăciune la mormântul Papei Francisc

BusinessMagazin acum 41 minute
Cardinalii prezenţi la Roma organizează, duminică, la un moment de rugăciune la mormântul regretatului Papă Francisc. Slujba a început la ora 16.00, ora Italiei (ora 17 - ora României), potrivit vaticannews.va.

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum 2 ore
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

Trei ucraineni aflaţi în zona montană din Maramureş au cerut ajutor salvamontiştilor / Doi dintre ei au probleme medicale

News.ro acum o ora
Trei cetăţeni ucraineni aflaţi în zona montană a judeţului Maramureş au cerut, duminică, ajutor salvamontiştilor, fiind demarată o operaţiune de salvare. ”Acţiune de căutare salvare a SPJ Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare monta

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 6 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

14°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°