Luna iunie, numită şi Cireşar, este prima lună care anunţă sosirea verii, un anotimp al zilelor pline de soare, căldură, vacanţe la munte sau la mare. În luna iunie există şi câteva sărbători care au, la rândul lor, o serie de tradiţii şi superstiţii. Aceste superstiţii şi tradiţii au circulat de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie, şi se mai păstrează şi astăzi. Dar este posibil ca această lună să-şi fi luat numele de la zeiţa Iuno (Iunona), soţia zeului Jupiter, patroana femeilor căsătorite. Alţii sunt de părere că această lună a fost închinată Hebei, zeiţa tinereţii (juneţii) sau chiar că se trage numele de la lunius Brutus, fondatorul libertăţii la romani. Calendarul popular românesc aşază această lună sub patronajul planetei Joe (Jupiter). Deoarece în iunie se coc cireşele, ea a primit denumirea populară de Cireşar sau Cireşariu.

Intervalul de timp cuprins în această lună este cel în care, pe lângă coptul cireşelor, încep să se maturizeze şi chiar să se coacă şi unele legume, aspect ilustrat şi în lirica populară: “Cireşar umple grădinile din lume/ Cu felurite poame şi legume,/ Căpşuni, cireşe, pătlăgele gus-toase,/ Acum, dar, adună române,/ Ce-a dat Domnul pe lume”.

Iunie, de multe ori, oferă un aspect destul de capricios al vremii, aşa că recoltele oricât de promiţătoare par a fi nu sunt încă certitudini pentru om, dat fiind că furtunile şi ploile cu grindină pot oricând să compromită rodul câmpului şi al livezilor. Acum, în Cireşar, speranţa omului este doar în Dumnezeu, care, prin agentul său, soarele, iradiază lumina şi căldura atât de necesare plantelor. În iunie, agenţii benefici se confruntă mai mult decât în alte momente ale anului cu cei malefici, tocmai de aceea omul societăţii tradiţionale a închinat o întreagă suită de practici magice divinităţilor benefice, dar şi celor malefice, pentru înduplecare şi îmbunare. În această lună