Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt palpitaţiile motiv de îngrijorare?

Publicat in Adevarul, miercuri 5 iunie 2013 ·

Descrise ca bătăi puternice sau rapide ale inimii, palpitaţiile pot sau nu să semnaleze o problemă serioasă de sănătate. Află din articolul nostru când este cazul să te îngrijorezi!

Palpitaţiile sunt considerate de mulţi dintre noi o problemă gravă şi deseori ne gândim că avem probleme cu inima. Cu toate că, de cele mai multe ori, nu afecţiunile cardiace sunt cauza lor (mai ales la adulţii sănătoşi), palpitaţiile nu trebuie neglijate. Astfel, este nevoie de un consult de specialitate, pentru a exclude orice suspiciune, mai ales dacă palpitaţiile se produc cu repetiţie. Până a ajunge la medic, este bine să notăm ora la care palpitaţiile apar, durata acestora, dacă bătăile sunt regulate sau nu şi câte astfel de bătăi anormale apar într-un minut, de pildă.

În stare de repaus, ritmul cardiac normal este cuprins între 60 şi 100 de bătăi pe minut. Palpitaţiile pot apărea în cadrul unor tulburări precum scăderea (bradicardie) ori creşterea (tahicardie) ritmului cardiac sau al bătăilor neregulate ale inimii (aritmie).

De ce apar?

Palpitaţiile sunt frecvente mai ales la persoanele care au un stil de viaţă alert şi stresant, după emoţii puternice sau la cei care au atacuri de panică, după consumul de alcool, cafea sau după fumat. Tulburările de somn, oboseala, menopauza, dezechilibrele de minerale din corp, dar şi unele boli (anemia, hipertiroidia) şi tratamente (efedrină, adrenalină, tiroxină, miofilină) pot sta la baza palpitaţiilor. Însă şi unele afecţiuni cardiace pot modifica frecvenţa şi ritmul bătăilor inimii. Printre acestea se numără fibrilaţia atrială, tahicardia, insuficienţa cardiacă, cardiopatia ischemică, extrasistolele ventriculare sau supraventriculare, boala de nod sinusal. Trebuie mers de urgenţă la medic dacă frecvenţa cardiacă este mai mare de 130 de bătăi pe minut, dacă acestea au o durată prea mare sau dacă ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 43 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 20 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 18 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°