Anul 2014 va deschide pomiculturii româneşti un nou capitol. Este vorba despre un ambiţios program de reconversie şi replantare negociat cu Comisia Europeană, după modelul derulat anii trecuţi pentru vii şi podgorii. Practic, în urma negocierilor România are posibilitatea să replanteze câteva zeci de mii de hectare cu pomi fructiferi, capşuni, respectiv arbuşti fructiferi, în condiţiile în care mai bine de 70% din livezile existente sunt în declin biologic avansat.

            Deocamdată nu se ştie cu exactitate bugetul pentru derularea acestui program, care va fi finanţat şi derulat prin noul PNDR. Ţinta anunţată de Ministerul Agriculturii este ca în 2020 să ajungem la 200 de mii de hectare de livezi viabile de la 120 de mii câte avem în prezent, conform surselor guvernamentale, mai puţin de 90 de mii, potrivit însă specialiştilor în pomicultură.

          Programul, în care agricultorii în general, micii şi marii investitori în pomicultură  îşi pun mari speranţe are însă multe semne de întrebare, la care responsabilii Ministerului Agriculturii trebuie să ofere de urgenţă răspunsuri, dat fiind termenul relativ scurt până la punerea în aplicare şi riscul de a pierde startul.

          În lipsa acestor răspunsuri vocile unor experţi în pomicultură, care discută despre programul de reconversie pomicolă ca despre o iniţiativă insuficient documentată, croită în spatele uşilor închise, fără consultarea specialiştilor în domeniu, se fac tot mai insistent auzite.

         O primă problemă de care se va lovi buna reuşită a proiectului o reprezintă gradul ridicat de fărâmiţare a terenurilor cu livezi, respectiv a numărului foarte mare de proprietari care teoretic ar trebui unificaţi în exploataţii viabile din punct de vedere economic. Ştiu foarte bine cât de greu este să reuneşti suprafeţe de minumum 300-500 de hectare într-un judeţ de deal cu poten