Universitatea Bucureşti a confirmat pentru gândul că Adrian Năstase nu mai este profesor universitar la Facultatea de Drept. Universitatea Bucureşti a precizat că a reziliat contractul lui Năstase pentru că acesta a fost condamnat definitiv pentru corupţie. Cu toate acestea, Năstase susţine pe propria pagină de internet că încă este profesor universitar.
Adrian Năstase a activat ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Reprezentanţii facultăţii au precizat pentru gândul că Năstase nu mai predă la Drept. Aceleaşi surse au precizat că nu există nici o intenţie pentru a-l invita pe Năstase să le conferenţieze studenţilor la Drept.
La solicitarea gândul.info, Universitatea Bucureşti a confirmat că Adrian Năstase a fost dat afară de la Falcultatea de Drept. Universitatea a precizat că un condamnat definitiv nu poate fi profesor universitar. ”Conform legislaţiei muncii din România, contractul de muncă al unei persoane încetează atunci când aceasta este arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau când suferă o condamnare printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă”, se arată într-un răspuns trimis de universitate.
Cu toate acestea, Adrian Năstase încă se prezintă cu titlul de profesor universitar. Pe propria pagină de Internet, Năstase spune că încă este profesor la Facultatea de Drept. ”Adrian Năstase are o cariera universitară de peste trei decenii, la catedre din ţară şi de peste hotare. Activitatea didactică a lui Adrian Năstase este impresionantă. Din 1990 face parte din echipa didactică a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, precum şi a universităţilor „Dimitrie Cantemir” şi „Titu Maiorescu”, iar din 1994, este profesor asociat la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris”, spune Năstase în autobiografia de pe site.
Adrian Năstase nu a răspuns solicitărilor gândul de a-şi preze