M-am prins de ce nu merg lucrurile bine în România. De ce muncesc doar proştii, iar şmecherii stau şi aşteaptă pomeni de la stat, de ce clănţăii au pensii de mii de lei, iar cei care au tras la şapă sau la şaibă abia de trăiesc pe azi pe mâine, de ce corupţii sunt plimbaţi prin tribunale ani de zile, până la prescripţie, în vreme ce amărâţii care mută un gard sunt băgaţi rapid la puşcărie, de ce nu sunt bani niciodată pentru Sănătate şi Educaţie, în schimb se găsesc întotdeauna pentru luxul şi confortul parlamentarilor.
Toate astea se întâmplă fiindcă n-avem stemă pe steag. Iar cel care a avut revelaţia că România ar deveni, peste noapte, o ţară a belşugului şi bunului simţ dacă i-am f… aplica o stemă pe steag a fost Crin Antonescu, într-un moment de luciditate istorică, ieri pe la patru după-masa. De fapt, ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Antonescu – perna, iniţiativa i-a aparţinut unui deputat UNPR, Gheorge Emacu.
Personajul n-are nici în clin, nici în mânecă, la drept vorbind, cu heraldica, în schimb este preşedintele filialei Bucureşti a asociaţiei “Bucuria celor necăjiţi”. Ce şi-o fi zis domnul deputat: “Ia hai mă, să le dăm ceva şi necăjiţilor, să nu spună că nu le facem şi lor o bucurie. Să le dăm o stemă, să se bucure şi ei!”. Şi le-au dat-o!
Ce dacă în cele mai înfloritoare perioade ale istoriei sale moderne, România n-a avut, cum n-au avut şi nu au nici surorile sale de gintă latină, Franţa şi Italia, decât trei culori simple pe drapel, fără niciun zorzon? Ce dacă doar comuniştii s-au gândit să pună o stemă de inspiraţie sovietică, cu sonde, brazi şi stea roşie în frunte? Păi, credeţi că ăştia care ne schimbă nouă Constituţia după cum li se scoală lor Antonescu, sunt altceva decât nişte comunişti vopsiţi în capitalişti?
Şi ce dacă heraldiştii spun că alegerea stemei clasice, votate în 1992, n-ar mai avea nicio legătură c
