Fotbaliştii craioveni au disputat ieri un meci demonstrativ, contra profesorilor de la FEFS, în memoria omului care i-a îndrumat în fotbal, profesorul şi antrenorul George Călinescu. Marius Sava i-a încântat pe studenţi, marcând un gol cu călcâiul.
Simpli trecători sau elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova s-au oprit ieri, timp de câteva minute, pentru a privi un meci demonstrativ de fotbal, desfăşurat pe terenul sintetic de la „Voinţa“, între fostele glorii ale Universităţii Craiova (şi nu numai) şi profesorii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din Craiova. Cu toţii s-au adunat să cinstească memoria lui George Călinescu, conferenţiar doctor la FEFS, profesor şi antrenor, dar mai presus de toate un mare caracter. Regretatul George Călinescu s-a stins din viaţă anul trecut, iar câţiva dintre fotbaliştii pe care i-a descoperit sau care i-au fost doar elevi la facultate au venit să joace într-un meci demonstrativ din cadrul ediţiei I a memorialului care îi poartă numele.
Din echipa „George Călinescu“, condusă de pe margine de fiica regretatului profesor, Luminiţa Călinescu Brabiescu, au făcut parte: Marius Iordache, în poartă, Marius Sava, Corneliu Papură, Filip Popescu, Alin Nicola, Dragoş Bon şi Ionuţ Pătrană, iar echipa FEFS a fost compusă din Costin Nanu, Daniel Ciocănescu, Bogdan Popescu, Marian Dobre, Cătălin Popescu, Cătălin Forţan, Bogdan Burcea, George Ionescu, Dumitru Barbu.
Câştigătoare a fost echipa „George Călinescu“, care s-a impus cu scorul de 7-5 (5-2), prin golurile marcate de Papură, Bon (2), F. Popescu (2) şi M. Sava (2). „Savarină“ a marcat ultimul gol al echipei sale, foarte spectaculos, cu călcâiul, din faţa porţii, după o pasă perfectă a lui Papură, ambii primind aplauze la scenă deschisă pentru această fază. Pentru învinşi au punctat C. Popescu, Ciocănescu (2) şi M. Dobre (2). În tribune s