Ortodoxia şi transplanturile… Unde am mai auzit noi de treaba asta? AICI, când cu alte cazuri aberante, unde oamenii arhiepiscopului Tomisului schimbă decizia unei familii de a dona, când cu moartea preotului Remus Dumbravă, şi când Arhiepiscopia Aradului nu are nimic împotrivă ca un călugăr de sub poala ei să vorbească în biserică împotriva transplanturilor. Dar pata ortodoxiei cu două feţe, în această problemă, se întinde şi la Oradea.

Acum o săptămână, un copil ce tocmai păşea spre adolescenţă ajunge în moarte cerebrală la un spital din Oradea. O are alături pe Carmen Pantiş, doctorul care este cel mai eficient coordonator de transplant din ţară. Asta nu înseamnă un hultan care aşteaptă să mori, să-ţi ia organele. Ci omul care salvează vieţi atunci când e absolut sigur că pentru viaţa cealaltă, prima, din ecuaţie, nu mai e nimic de făcut.

Doctorul Carmen Pantiş a ajuns să fie ameninţată cu datul în judecată de către un preot ce-şi simte imaginea lezată, după ce s-a aflat că omul a sfătuit familia copilului să stea departe de hârtiile ce ar fi avizat prelevarea organelor…

Este o lume de neînţeles: Biserica Ortodoxă Română vorbeşte despre „acordul” său în ceea ce priveşte realizarea transplanturilor. Pe faţă. Pe spate, orice popă poate avea idei personale. Extrem de personale.

Şi de ce să nu fie aşa, cât timp consecvenţa, logica şi moralitatea nu sunt atributele cele mai tari ale BOR, arhiepiscopul de la Constanţa pomenit mai sus fiind cel ce a trecut prin cercetări (nefinalizare, se pare) pentru corupţie?… Şi de-ar fi numai asta…

Înapoi la Oradea. Copil, moarte cerebrală, cuvântul „donare” este pomenit prima dată de unul dintre aparţinători. Este o discuţie de principiu, nimeni nu spune nu. Familia doreşte discuţia cu un preot. Care, din nefericire pentru cele patru vieţi ce ar fi putut să fie cu adevărat „vieţi” şi nu suflete târându