Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Piţurcă, ÎNTÂLNIRE DE GRADUL 0 cu Edan la TESTUL ADN! Vezi ce spune Vica

Publicat in Ziarul Ring, joi 6 iunie 2013 ·

După ce ani de zile Victor Piţurcă a refuzat să facă testul de paternitate pentru a stabili dacă este sau nu tatăl lui Edan, fiul fostei sale amante, Vica Blochina, iată că selecţionerul a mers astăzi la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" pentru a i se recolta probe în vederea stabilirii paternităţii lui Edan. Totodată, a fost necesară şi prezenţa celui mic, şi, evident, a mamei acestuia, pentru a i se recolta, de asemenea, probe ADN. Contactată de reporterii ziarului ring, Vica Blochina a fost foarte rezervată în declaraţii şi uşor afectată de situaţie.

Conform click.ro, Piţurcă şi Edan s-au întâlnit pentru prima dată după doi ani de zile, testul fiind efectuat chiar la cererea antrenorului naţionalei, ceea ce este destul de uimitor având în vedere că selecţionerul a refuzat recoltarea de probe ADN de trei ori până acum, lucru solicitat în repetate rânduri de tribunal.

Mai citeşte: Vica Blochina ÎL IUBEŞTE încă pe Piţurcă? Declaraţii EMOŢIONANTE despre CONDAMNAREA lui Gigi Becali şi a selecţionerului

Întrebată cum a decurs întâlnirea dintre tată şi fiu, fosta balerină nu a vrut să dezvolte subiectul absolut deloc, preferând ca această actuală situaţie să rămână privată.

"Nu vreau să vorbesc deloc despre acest subiect", a spus Vica, cu o doză de tristeţe în glas.

Rezultatele testului vor fi date într-un interval de 5 până la 7 zile, timp în care majoritatea lumii se va întreba ce l-a determinat pe Victor Piţurcă să accepte efectuarea acestui test, de vreme ce până acum a refuzat recoltarea.

Deşi Edan îi seamănă vizibil acestuia, iar selecţionerul a fost inclusiv fotografiat ţinându-l pe Edan în braţe, se pare că Victor Piţurcă vrea să demonstreze cu orice preţ că nu este tatăl băieţelului.

După ce ani de zile Victor Piţurcă a refuzat să facă testul de pate

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°