Fondul Monetar International a admis ca a facut greseli in modul in care a gestionat situatia din Grecia, avand estimari prea optimiste privind cresterea economica si aplicand prea tarziu masuri de restructurare a datoriilor.
Grecia a primit un imprumut de 110 miliarde de euro din partea Fondului Monetar International (FMI) si Uniunii Europene (UE), in mai 2010. Un alt imprumut, de 130 de miliarde de euro, a fost aprobat in februarie 2012.
In prezent, insa, FMI admite ca a incalcat propriile sale reguli, pentru a oferi Greciei imprumuturile, relateaza BBC News. Pentru a justifica accesul exceptional la creditele FMI, o tara trebuie sa indeplineasca patru criterii, dintre care unul este sustenabilitatea datoriei publice pe termen mediu. "Chiar si cu implementarea politicilor agreate, nesiguranta era asa de ridicata incat nu puteam spune daca datoriile publice erau sustenabile", se arata intr-un raport al institutiei.
Cu toate acestea, imprumuturile au fost acordate, deorece riscul de contagiune in zona euro era mult mai ridicat decat riscul asumat de FMI in acordarea creditelor.
Printre esecurile din Grecia se numara si faptul ca increderea pietelor financiare in tara nu s-a refacut, sistemul bancar a pierdut 30 la suta din depozite, iar economia elena a suferit o recesiune mult mai grava decat se astepta.
In 2012, PIB-ul Greciei a fost cu 17% mai scazut decat in 2009, fata de o estimare a FMI si UE de numai 5,5%. De asemenea, rata somajului a fost, anul trecut, de 25 la suta, in comparatie cu estimarea de 15 procente.
Astfel, in raportul FMI se adauga ca personalul institutiei care gestioneaza situatia din Grecia ar trebui sa fie mai sceptic in privinta datelor oficiale pe care le primeste.
Fondul a criticat si intarzierea restructurarii datoriilor Greciei, fortand investitorii privat