Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Buzdugan a pus ochii pe o gorjeancă

Publicat in Gorj Domino, vineri 7 iunie 2013 ·

Daniel Buzdugan este unul dintre cei mai râvniți burlaci din România. Cu toate acestea, vedeta este foarte ,,zgârcită” cu aparițiile la brațul reprezentantelor sexului frumos, deși multe domnițe și-ar dori să ocupe un loc în inima moldoveanului. Se pare că cea care ar fi totuși pe placul lui Daniel Buzdugan este o gorjeancă. Blondina care l-a vrăjit pe prezentatorul radio este una dintre cele ,,dotate” prezențe feminine din showbizul românesc. Este vorba despre Roxana Ionescu.

Formele voluptoase cu care Mama Natură a ,,echipat-o” au ajutat-o pe Roxana Ionescu foarte mult în ceea ce privește ascensiunea acesteia în lumea showbizului, în special în lumea televiziunii. De la postura de asistentă a lui Dan Negru, blondina a ajuns destul de repede în postura de co-prezentator la unele dintre cele mai apreciate emisiuni, printre aceste numărându-se și emisiunea ,,Vocea României”, difuzată de postul ProTv.

Se pare că dotările fizice de care beneficiază gorjeanca au ajuns și în atenția lui Daniel Buzdugan. Prezenți la filmările pentru cel mai nou proiect de televiziune în care este implicată Roxana, cei doi au ținut să fie fotografiați în diferite ipostaze. Într-una dintre fotografiile cu pricina Buzdugan este surprins în timp ce o privește interesat pe frumoasa gorjeancă. îmbrăcată cu o rochie neagră, mulată și cu un decolteu mai mult decât generos. acesta se pare că l-a fermecat pe moldovean. Fotografiile nu sunt primele de acest gen în care apar cei doi. În urmă cu câteva luni, aceștia au fost surprinși în timp ce se plimbau cu bicicletele prin parc.

Roxana Ionescu a devenit o femeie liberă în vara anului trecut, atunci când aceasta a decis să divorțeze de cel alături de care a stat mai bine de opt ani, Laurențiu Gheorghe. Deși a trecut aproape un an de când este o femeie divorțată, Roxana nu s-a afișat cu nici un bărbat despre care să sp

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 12 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 9 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°