Mănăstirea greco-catolică Sfânta Macrina va marca între 5 - 8 iunie aniversarea a 20 de ani de la înfiinţare.
În intervalul amintit Ordinul Surorilor „Sfântului Vasile cel Mare" (OSBM), Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria" va organiza mai multe evenimente aniversare la mănăstire.
"Programul cuprinde, zilnic, Utrenia, Vecernia şi Sfânta Liturghie, fiind o invitaţie pentru toţi cei care doresc să pătrundă în ritmul vieţii de rugăciune al mănăstirii. Sărbătoarea este şi un prilej de a cunoaşte istoria Surorilor Baziliene printr-o succesiune de prezentări în imagini ce sunt realizate de surori pe parcursul întregii săptămâni", arată reprezentanţii Eparhiei greco-catolice într-un comunicat transmis presei.
În biserica mănăstirii vor avea loc conferinţe spirituale ce vor fi susţinute de preotul Cristian Langa, profesor şi îndrumător spiritual la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul" - joi, de la ora 17.30, respectiv de preotul Henryk Urban din Ordinul „Societăţii lui Isus", vineri 7 iunie, ora 17.30, după slujba Vecerniei.
"Programul din primele două zile, 5 şi 6 iunie, se încheie prin mărturii și alte momente artistice cu copii și tineri, iar în seara de vineri 7 iunie, tinerii din Grupul „Triumful Inimii Neprihănite" vor petrece, în faţa Sfântului Sacrament, un timp de Adoraţie Euharistică împreună cu Surorile OSBM", mai arată reprezentanţii Eparhiei greco-catolice.
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti de sâmbătă, 8 iunie, de la ora 10, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu va da Surorilor OSBM o binecuvântare specială cu ocazia evenimentului.
Anul 2013 a marcat aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea tuturor mănăstirilor surorilor din Ordinul "Sfântul Vasile cel Mare" din România.
"Prin zilele aniversare organizate la Gherla (între 22-25 martie) şi Baia Mare (în 26 mai), precum