Jucătoarea de tenis de masă din Iaşi a obţinut două medalii la Campionatul European rezervat veteranilor
Recent, la Bremen, în Germania, s-a desfăşurat Campionatul European de tenis de masă rezervat veteranilor, competiţie la care au participat sportivi trecuţi de 40 de ani. România a avut o singură reprezentantă într-un concurs în care concurenţa a fost acerbă, ieşeanca Maria Gaftea, care a reuşit să se numere printre perfomerii campionatului, obţinând o medalie de aur şi una de bronz. “Participanţii au fost împărţiţi în mai multe categorii de vârstă, 40-50 de ani, 50-60 de ani şi tot aşa. La categoria la care am participat, peste 50 de ani, au fost peste 200 de sportivi, cei mai buni din Europa. Fiind şi singura româncă de acolo, am început mai timorată competiţia, însă, după ce am terminat pe locul II în grupă, mi-am învins emoţiile, am intrat în ritm şi am reuşit să ajung în semifinale, fără să mai pierd un set pe tabloul principal. M-am oprit la medalia de bronz pentru că am întâlnit-o înaintea finalei pe marea favorită a turneului, chinezoaica naturalizată germană Jing Tian Zorner, care în 1999 a ocupat locul IV în topul mondial. În schimb, în proba de dublu am reuşit, alături de Maria Vintilă Popa, o româncă stabilită în Spania, să câştigăm medalia de aur, după un parcurs foarte bun, în care am pierdut un singur set în toate jocurile disputate” a povestit Gaftea. Aceasta a ţinut să mulţumească celor care au sprijinit-o: “După o lungă perioadă în care am făcut totul din pasiune, pe banii mei, aşa cum s-a întâmplat şi la openul de la Londra, din aprilie, pe care l-am câştigat, acum am avut şansa să fiu sprijinită de Fundaţia Sportului Ieşean şi de directorul clubului Politehnica, Leonida Antohi, care mi-a oferit o sală unde să mă antrenez”.
Jucătoarea de tenis de masă din Iaşi a obţinut două medalii la Campi