Pentru luna iunie, prima listă de beneficiari a fost deja afişată, urmând ca a doua să fie anunţată pe 13 iunie. Din 18 iunie, începe vânzare la liber
n Adina CHIRVASÃ
425 de bilete de tratament, în toate staţiunile din ţară, au ajuns în seria din iunie, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP). Din această serie, 43 de bilete sunt pentru cei care beneficiază de bilete gratuite. Tichetele sunt cu plecare din perioada 21-23 iunie. Lista cu persoanele cărora le-au fost repartizate bilete în această serie este afişată la sediul CJP Braşov, dar şi pe site-ul instituţiei.
Luna iunie vine şi cu câteva modificări în privinţa biletelor. Astfel, cei cărora le-a fost repartizat un bilet, îl pot cumpăra până în data de 13 iunie. Asta pentru că noile norme de acordare a biletelor de tratament stabilesc că biletele trebuie ridicate cu minim opt zile înaintea datei de plecare în staţiune.
După perioada stabilită pentru achiziţionarea biletelor de către cei cărora le-au fost repartizate, Casa de Pensii trebuie să reintroducă în sistemul informatizat naţional biletele rămase. Din acestea, se face o realocare pentru cei care au solicitat bilet, dar nu au primit pentru că nu au obţinut punctajul necesar, în primă fază. Realocarea va fi făcută în data de 13 iunie, iar noile liste vor fi afişate la sediul CJP. Cei care au primit un bilet în această a doua etapă îl vor putea achiziţiona până în data de 18 iunie.
Din 18 iunie, biletele rămase neridicate şi de beneficiarii celei de-a doua etape, vor fi scoase la vânzare „la liber” şi vor putea fi cumpărate de orice persoană care a depus cerere pentru un bilet în luna iunie.
Nu doar pensionarii
Bilet va putea fi cumpărat chiar şi de un angajat, care este asigurat al sistemului public de pensii. Însă, dacă pensionarul plăteşte pe un bilet 50% din pensia brută, un angajat va plăti 50%