Deşi judeţul Vaslui nu era trecut pe harta ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României, federaţia s-a răzgândit şi a decis să cuprindă o etapă şi pe aceste meleaguri.
Federaţia Română de Ciclism a decis ca şi în acest an municipiul Vaslui să fie inclus în circuitul Micii Bucle. Cu toate că, iniţial, circuitul nu cuprindea şi oraşul nostru, conducerea federaţiei s-a răzgândit, fiind încântaţi de felul în care concurenţii au fost primiţi de autorităţile vasluiene.
Organizatorii intenţionează să aducă la startul competiţiei 18 echipe din Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia, Danemarca, Olanda şi Ecuator. România va concura cu echipa naţională şi alte trei echipe de club.
Startul în Turul României se va da din Marghita, pe 30 iunie, iar Vasluiul va fi linie de sosire pentru etapa a patra, pe 4 iulie, urmând ca întrecerea să se finalizeze pe 6 iulie, la Bucureşti.