Actriţa Natalie Dormer, interpreta personajului Margaery Tyrell, nu a citit cartea lui George R.R Martin după care s-a realizat filmul. Aceasta deoarece nu a vrut să ştie încotro se îndreaptă intriga, scrie cotidianul spaniol El Pais.
Dormer nu este un dintre actriţele principale ale filmului, dar are un rol-cheie în intriga care urmăreşte drumul regelui copil Joffrey. Actriţa britanică a declarat că multă lume este surprinsă să o audă că nu a citit cartea după care s-a realizat filmul.
Ea a adăugat că împreună cu echipa a dat viaţă personajului, iar ceea cei place cel mai mult la acest rol este că „Margaery Tyrell este deconcertantă. Pare bună, cu o inimă mare, dar totodată ambiţioasă şi crudă. Îmi place că nu ştii dacă este realmente sinceră sau nu. Este ingenuă, dar ambiguă”.
„Nu am citit cartea pentru că nu am vrut să-i cunosc destinul”.
„Urzeala tronurilor” reface societatea medievală în care personaje feminine sunt avide să-şi facă loc în viaţa politică extrem de masculinizată, într-o continuă luptă pentru putere.
Ecranizarea a fost criticată pentru scene gratuite de sex. Dormer consideră că:„Filmul este ca viaţa – murdar şi violent, cu sex, sânge şi politică dezagreabilă. Este foarte real şi foarte uman. Violenţa, ca şi sexul, este foarte naturală, pentru că aceasta e natura umană, cu toată mizeria şi cu toată gloria sa”.