19 mii de copii din capitală se vor putea odihni, timp de 10-12 zile, în taberele de vară din gestiunea sau contractate de municipalitate.
Valentina Cujbă, şef-adjunct la Direcţia generală educaţie, tineret şi sport, a spus municipalitatea are în subordonare 3 tabere: Alunelul, Cireşarii şi Poieniţa Veselă. De asemenea, sunt contractate serviciile altor 5 tabere: Zâmbet, Perlele Nistrului şi Camping, toate trei de Vadul lui Vodă, Andrieş din Ivancea şi La Popas din Cocieri, transmite IPN.
Preţul unui bilet este de 1290-1300 de lei. Părinţii achită doar 20%. Restul sumei este acoperit din bugetul municipal. Un copil poate merge o singură dată la tabără pe parcursul sezonului estival, pentru a oferi această oportunitate şi altor copii.
Copiii cu dizabilităţi merg gratuit la tabere. Anul acesta sunt 2 tabere cu sejur de zi în care vor se vor putea odihni copiii cu dizabilităţi. De asemenea, se va încerca incluziunea pe timp de vară a 20 de copiii cu cerinţe educaţionale speciale, cu însoţitori, la tabăra Alunelul.
Activitatea taberelor a început pe 3 iunie şi se va încheia pe 28 august.