Soldaţii nazişti luau o ‘pastilă miraculoasă’ – metamfetamină -, ca să rămână treji în timpul lungilor marşuri, potrivit scrisorilor lui Heinrich Boll, unul din cei mai cunoscuţi scriitori germani de după război şi câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972. Fiind ‘un ajutor pentru concentrare’ şi comercializat sub numele de Pervitin, drogul era consumat regulat de militari pentru a-şi păstra moralul în condiţiile grele de pe front, scrie huffingtonpost.fr.
Utilizarea generalizată a metamfetaminei este confirmată în scrisorile pe care Boll le-a trimis familiei, publicate duminică de Der Spiegel. Faptul că Boll, aflat pe front, cere insistent celor din familia sa să îi trimită drogul demonstrează dependenţa pe care o dădea.
Pe 9 noiembrie 1939, când Boll era în Polonia, a scris părinţilor: ‘Este greu aici şi sper să înţelegeţi de ce nu vă voi putea scrie decât o dată la două sau patru zile. Acum vă scriu mai ales să vă cer Pervitin. Vă sărut, Hein’. Chiar atunci când recunoaşte că a ajuns ‘rece şi apatic’, nu încetează să ceară drogul. Pe 20 mai 1940, soldatul de 22 de ani scria: ‘Aţi putea să îmi trimiteţi mai mult Pervitin, să am o rezervă?’, iar pe 19 iulie acelaşi an: ‘Dacă se poate, trimiteţi-mi, vă rog, mai mult Pervitin.’
Potrivit Der Spiegel, viitorul scriitor spunea că o singură pastilă îl ajută rămână la fel de concentrat ca după litri de cafea băuţi şi că, după ce o lua, îi dispărea toată anxietatea. În plus, medicii militari puneau metamfetamină în ciocolată, dând piloţilor ‘Fliegerschokolade’ (ciocolata aerului), iar tanchiştilor ‘Panzerschokolade’ (ciocolata tancurilor).
Drogul minune folosit de trupele naziste i-a fost administrat şi lui Hitler. Din 1942, medicul liderului nazist îi injecta zilnic doze de metamfetamină. Se presupune că drogul era utilizat pentru a trata simptomele parkinsoniene ale lui Hitler sau, dimpot