Pe la jumătatea anilor *60 , lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista “Luceafărul”( seria Eugen Barbu)  povestirea “Leul albastru”,scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în <> au început să curgă valuri de scrisori în care( după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea ...Aflând că, tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, cîţiva studenţi “de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care, un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă revoluţionară.

A fost, acesta, un prim semnal că “deschiderea politico-ideloogică” îşi avea, totuşi, limitele sale drastice şi că, mai ales în materie de literatură şi artă, zicala despre ulciorul care nu merge de multe ori la apă operează fără milă. Au urmat cazurile “Reconstituirea”, mai întâi nuvela lui Horia Pătraşscu apărută tot în revista “Luceafărul” şi apoi filmul lui Lucian Pintilie şi “Revizorul”, montat tot de Lucian Pintilie la Teatrul ”Bulandra”, aşa încât funestele “Teze din iulie”(1971) nu au fost decât bomboana pe colivă!...

În felul său, ,,Leul albastru” a avut darul de a confirma în Dumitru Radu Popescu, un scriitor care rosteşte, răspicat, adevăruri dureroase, pune diagnostice severe şi, pentru asta, îşi scrutează, cu amară luciditate, timpul în care scrie şi trăieşte.

Ceea ce face şi acum, în “Prezentul absent”,  incitantă suită de dialoguri cu Puşa Roth, cunoscuta realizatoarea unor emisiuni culturale de referinţă la Radio Romnânia. Şi, cum aceste dialoguri au început în 1999