Samuel Cojoc, fundaşul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, s-a numărat printre personajele scandalului iscat în noaptea de luni spre marţi într-un cartier din Galaţi. Jucătorul a fost înjunghiat şi a ajuns la spital. Sursa: www.gsp.ro
Samuel Cojoc a explicat azi pentru site-ul oficial al echipei Oţelul Galaţi că ”am fost nevoit să îmi apere fraţii”.
"Zilele trecute, în timp ce mă aflam împreună cu câţiva membri ai familiei mele, am fost victima unui incident pe care îl regret foarte mult.
Este vorba despre un incident iscat din senin, am fost nevoit să-mi apăr fraţii, am fost rănit şi am ajuns la spital.
Pe această cale, vreau să le transmit suporterilor FC Oţelul Galaţi că mi-am revenit şi că sunt nerăbdător să încep pregătirile pentru sezonul 2013-2014.
Am ales această cale de comunicare pentru a avea linişte în cele câteva zile de vacanţă rămase până la începerea pregătirilor şi am încredere că organele abilitate care cercetează cazul vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Anunţ totodată că activitatea sportivă nu-mi va fi afectată. Vă mulţumesc pentru susţinere!", a spus Cojoc.
Marian Pavel, aflat de cealaltă parte a varicadei îl acuză însă pe Cojoc că ar fi provocat incidentul.
“Cojoc, fraţii lui şi restul găştii beau în faţa blocului. S-au luat de prietena mea. M-am dus şi eu să văd ce e, dar, pe la spate, au sărit şapte pe mine.
Unul mi-a dat cu picioarele, am căzut şi nu m-am mai ridicat. Nu ştiu cine m-a tăiat, erau mulţi. Cojoc şi-o fi dat seama că e de rău şi le-a spus să nu mai dea.
Şi atunci l-au tăiat şi pe el. Eu am o tăietură urîtă. Mi-a tăiat tendoanele, m-au operat, trei ore a ţinut operaţia şi mai am nevoie de una”, a povestit Marian Pavel, conform Libertatea.