Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Joacă-te şi descoperă Europa”, un proiect european pentru elevii tulceni

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 6 iunie 2013 ·

În aceste zile se află la Tulcea învățători și elevi din patru state europene, vizita lor realizându-se în cadrul proiectului „Play and discover Europe” (Joacă-te şi descoperă Europa), un proiect Comenius finanţat de Comisia Europeană şi care se va încheia anul acesta. Participă şcoli din Lituania, Turcia, Bulgaria şi Italia iar de la Tulcea, Liceul „Ion Creangă” (Liceul Pedgogic).

„Proiectul nostru a plecat de la ideea că cei mici din ziua de astăzi stau prea mult în faţa calculatorului şi toate jocurile lor sunt legate mai mult de spaţiul virtual şi mai puţin de cel real. De aceea ne-am gândit să facem acest proiect care aduce în atenţie lor jocul tradiţional şi astfel îi învăţăm pe copii să se joace atât afară cât şi în clasă. Am reînviat jocuri vechi din copilărie, i-am cooptat şi pe părinţi care le-au povestit copiilor cum se jucau ei când erau mici şi ne-am jucat împreună. Acest experiment s-a realizat în patru state europene, şi este vorba de Lituania, Turcia, Bulgaria şi Italia iar acum au sosit la Tulcea cadre didactice şi copii din aceste state într-un schimb de experienţă. Ei ne-au întors vizita, după ce, de-a lungul celor doi ani de proiect, noi am mers să îi vizităm şi să învăţăm de la ei”, a povestit învăţătoarea Valentina Chistrugă.

Tot în cadrul acestui proiect a fost construit un site şi a fost editată o carte care cuprinde jocurile comune celor cinci ţări. De asemenea, copiii au învăţat atât jocurile vechi din România, cât şi pe celorlalte ţări.

„O bună parte din jocurile de la noi sunt comune celor patru ţări şi României şi noi avem o carte cu aceste jocuri similare. Şotronul este un joc comun, baba-oarba este un joc comun şi multe altele dar sunt multe alte jocuri care au variante şi sunt relativ asemănătoare, iar altele sunt specifice acestor ţări. De exemplu, în Lituania sunt jocuri legate şi de clima de acolo, cum ar fi mers

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°