Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Bucureşti judecă astăzi recursul la decizia arestării preventive a şefului Antenelor, Sorin Alexandrescu

Publicat in Adevarul, joi 6 iunie 2013 ·

Sorin Alexandrescu, directorul general al Antenelor, posturi TV deţinute de Dan Voiculescu, va fi adus joi, la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca recursul la decizia de arestare preventivă a acestuia. Acesta a fost arestat preventiv pe 31 mai prin decizia magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1.

Sorin Alexandrescu este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că l-ar fi constrâns se mai multe ori pe administratorul companiei de cablu RCS&RDS, Ioan Bendei, ameninţându-l că va comanda o anchetă jurnalistică în care se va arăta că a dat mită 3,5 milioane de euro pentru a obţine drepturile de transmise a unor meciuri.

În acest fel, directorul Antenei voia să-l determine pe Ioan Bendei să semneze în numele companiei un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând trustului, în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce ar fi implicat încasarea unui preţ de 0,6 euro/lunar/abonat

În urma plângerii depuse chiar de către Bendei la DNA, au fost emise autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate în şantaj.

În una dintre interceptările depuse de procurori la dosar, Ioan Bendei îl roagă de Sorin Alexandrescu să-l lase în pace: „Aveţi un pic de suflet, puneţi-vă în situaţia mea! Am doi copii, domn'e! Am doi copii!”.

În acest dosar a fost audiat şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, care ar fi încheiat un contract de asociere între RCS-RDS şi o firmă a sa, Bodu SRL, prin care şeful Ligii deţine restaurantul Crystal Palace Ballroms, arată site-ul Pagina de Media.

În urma acestui contract, firma lui Dragomir ar fi primit 1,7 milioane de euro, în 2010, perioadă în care RCS-RD

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 29 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni. S-a deschis dosar penal

Mediafax acum 34 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 52 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 37 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum 22 minute
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 3 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

"Ruşine", "Eşec naţional" - presa italiană, furioasă după eliminarea campioanei europene en-titre în optimi la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Eliminarea Italiei, campioana europeană în exerciţiu, în optimile de finală ale Euro-2024, sâmbătă, în faţa Elveţiei, nu a fost o surpriză pentru presa italiană, care a descris-o drept "o ruşine", "un eşec naţional" şi "un naufragiu". "O ruşine", ti

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°