În 1980, după construirea barajului şi a lacului de acumulare de la Măneciu, satul Plăieţu a fost dezafectat, iar locuitorii acestuia au fost strămutaţi. Câţiva au refuzat să părăsească locurile şi s-au stabilit dincolo de lac, pe munte.

Până la construcţia barajului, satul Plăieţu făcea parte din comuna Măneciu şi avea o lungă istorie, începută înainte de 1870. În 1980, momentul în care a fost sacrificat pentru a face loc barajului, era în plină dezvoltare şi avea aproape 500 de locuitori faţă de aproximativ 150 la începutul secolului al XIX-lea.

Există şi o legendă care spune că satul a luat naştere după ce un oier şi mama acestuia au trecut munţii din Transilvania spre Ţara Românească, într-o iarnă geroasă. Nemaiputând să înainteze, s-au stabilit pe locurile frumoase unde mai târziu avea să ia naştere satul Plăieţu.

Istoria nu a contat însă atunci când autorităţile au decis construirea barajului şi a lacului de acumulare. Oamenii au fost anunţaţi că satul lor va fi acoperit de ape şi au primit locuinţe sau bloc sau despăgubiri.

Câţiva, aproximativ 100 de oameni, au decis, însă, că viaţa lor nu poate fi în altă parte decât în preajma munţilor şi s-au stabilit dincolo de baraj. Pentru a ajunge în acele locuri este nevoie de barcă, iar pe ape ajung şi la medic sau la autorităţi şi tot la fel îşi procură proviziile.

Izolaţi, în timp s-au împuţinat şi, acum, locuitorii de peste baraj abia dacă mai pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Majoritatea sunt vârstnici, oftând nostalgici după fosta biserică, şcoala şi casele din satul Plăieţu, acoperite de ape.

După construirea barajului Măneciu, satul Plăieţu a rămas, totuşi, în legea organizării administrativ teritoriale ca parte a comunei.

Vă mai recomandăm

„Buceagul“, misterioasa denumire care a dat numele munţilor Bucegi. Vârful Omu, sanctuar dacic

Frumoasele poveş