Keynes credea cu tărie că problema politică a umanităţii "constă în combinarea a trei lucruri: eficienţa economică, justiţia socială şi libertatea politică".

Pînă să le combine, societatea românească ar trebui să le producă! Să pună pe picioare legi, reguli şi instituţii, astfel încît activităţile de tip economic să producă dezvoltare şi resurse pentru susţinerea ei în viitor, să fie asociate cu mecanisme de (re)distribuire a resurselor şi a oportunităţilor sociale care fac posibilă maximizarea utilizării capitalului social (fie chiar şi cu fluctuaţiile inerente ciclurilor economice), să facă posibilă şi să susţină structuri şi modalităţi de guvernare care să asigure şi să cultive Libertatea, nu doar în sensul ei restrîns (libertăţi individuale şi cetăţeneşti), ci ca valoare pivot a raporturilor din sfera guvernării. Toate acestea, nu neapărat pe termen lung, pentru că vorba aceluiaşi Keynes, "pe termen lung, noi vom fi cu toţii morţi!", dar măcar pe unul-două orizonturi generaţionale!

Vestea proastă pentru noi este că soluţiile pentru a obţine aceste trei ingrediente, care mai apoi trebuie combinate (formulele sunt la fel de elusive, ca şi cele ce promiteau alchimiştilor obţinerea pietrei filozofale!), se găsesc tot mai rar în spaţiul civilizaţional din care facem parte, cel al culturii mediterano-atlantice. Aici, mai mult decît oriunde, pot fi văzute semnele gravelor maladii care slăbesc această civilizaţie, dacă nu chiar îi anunţă declinul implacabil. O civilizaţie care nu mai produce în cantităţi critice necesare nici unul dintre cele trei ingrediente vitale are în faţă un viitor care se îngustează cu viteză constant accelerată! Paradoxurile acestei civilizaţii sunt năucitoare! Unul este raportul dintre capacitatea şi performanţa de inovaţie (creaţie) ştiinţific-tehnologică şi performanţa economică! Nicicînd în istoria acestei civilizaţii potenţialul