Un sondaj ingenios construit şi pertinent a arătat că, exceptând un număr infim de persoane (fie aparţinând unor ordine religioase, fie indivizi consideraţi excentrici), la întrebarea „Aţi dori să aveţi mai mulţi bani?“, intervievaţii au dat un răspuns monosilabic concludent: da. Superbogaţii, îndestulaţii, săracii, toţi au dat acelaşi răspuns. Extrapolat la nivelul ţării sau la cel al Ministerului Sănătăţii, decidenţii se comportă aidoma: vor mai mulţi bani în mandatul lor, iar pentru aceasta sunt în stare să amaneteze viitorul mai îndepărtat, doar să aibă bani acum, azi şi, eventual, mâine. Poimâine e departe. Vindem petrolul, aurul, subsolul, urmează CFR Marfă. În Elveţia, ca măsură antipoluare, TIR-urile care traversează ţara sunt obligate prin lege să utilizeze platformele de cale ferată. Ieftin şi nepoluant. Probabil, în curând, UE va adopta măsuri similare. CFR Marfă va deveni atunci foarte rentabil, însă atunci va fi fost vândută de mult. Parlamentarii noştri, preocupaţi de propriile venituri şi de mulţimea secretarelor aferente postului, nu vor discuta o astfel de lege. Criza de proporţii şi de durată, care nu a ocolit România, impulsionează răspunderea politicienilor în direcţia eficacităţii, a stopării risipei şi a unei austerităţi raţionale. International Society on Priorities in Health Care a arătat că, într-o perioadă de zece ani (1998–2008), fondurile alocate sănătăţii în România au crescut de zece ori. Contrar aşteptărilor, starea sănătăţii românilor a scăzut. OMS declară că, pentru acelaşi interval de timp, România a alocat sănătăţii cu 60% mai mult, în timp ce în Spania cheltuielile s-au diminuat cu 26% şi în SUA cu 19%. (…) Cu toţi banii alocaţi sănătăţii, la noi, în mod aparent paradoxal, majoritatea indicatorilor de sănătate au evoluat nefavorabil, România ocupând cele mai proaste poziţii în durata de viaţă, mortalitatea generală,