Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna viitoare va fi aprobată ordonanţa care modifică legea de înfiinţare a Camerelor Agricole

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 6 iunie 2013 ·

Ordonanţa de urgenţă care modifică legea de înfiinţare a Camerelor Agricole va fi aprobată în Guvern săptămâna viitoare, astfel încât în lunile septembrie sau octombrie să putem avea aceste structuri cu toate condiţiile definite, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul consultărilor cu mediul academic pe viitoarea strategie a agriculturii. “A fost o dezbatere vizavi de rolul pe care trebuie să-l aibă Camerele Agricole, să aparţină statului sau fermierilor. Soluţia la care s-a ajuns a fost că aceste Camere trebuie constituite de fermieri şi trebuie să lucreze pentru fermieri. În acest sens va fi aprobată, probabil, săptămâna viitoare ordonanţa de urgenţă care modifică legea de înfiinţare a Camerelor Agricole. Sper ca în septembrie-octombrie 2013 să avem structurile Camerelor Agricole cu toate condiţiile definite”, a spus Constantin.

Acesta a precizat că mai are de reglat în coaliţia de guvernare modul în care vor fi înfiinţare Camerele Agricole, respectiv dacă vor fi de utilitate publică.

“Mai am un lucru pe care trebuie să-l reglez în coaliţia de guvernare: dacă ele vor fi de utilitate publică. Opinia mea este că ele trebuie să fie de utilitate publică astfel încât să putem să-i ajutăm în ceea ce priveşte startul activităţii de funcţionare şi în stabilirea lor ca partener al Ministerului Agriculturii şi în ceea ce înseamnă anumite analize pe care trebuie să le facem şi pe care acum le externalizăm la costuri destul de mari către firme private”, a explicat şeful MADR.

Nu în ultimul rând, Constantin a subliniat că trebuie găsită o cale de dezvoltare a consultanţei agricole pentru că în acest moment nu există o structură care să răspundă acestei nevoi.

“Trebuie să găsim o cale eficientă de dezvoltare a consultanţei agricole pentru că în acest moment nu mai avem o structură care să răspundă ace

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 29 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°