(Articol apărut în Dilema veche, nr. 115, 6 aprilie 2006)
Dimineaţa spre prînz, cînd boierul se trezeşte, cafeluţa neagră îl aşteaptă aburind şi răspîndind în odaie aroma plăcută a gustului amărui. Apoi ea îl însoţeşte mai la fiecare masă, pînă tîrziu către miezul nopţii, cînd la ultima masă de seară abundenţa de bucate se stropeşte cu o altă filigea de cafea cît mai neagră şi cît mai amară.
La 1800, cafeaua ocupă un loc principal între plăcerile elitei aristocratice: pregătită cu mare grijă şi după modele turceşti, iar fiecare bucătărie beneficiază de "moară de măcinat" şi-un ibricuţ delicat. În salonaş, gata oricînd, tava cu cele şase zarfuri cu filigenele lor, cu linguriţe de argint, aşteaptă cafeaua aburind pentru a fi servită musafirilor. Ienăchiţă Văcărescu îşi aduce de la Viena "ibric de cafea cu 12 feluri de căni de Europa", cu "ibric pentru lapte", cu zaharniţă astfel încît bucăţica de zahăr să fie luată cu cleştele "aşa cum fac europenii" şi nu cu degetele. Toate acestea trebuiau să se aşeze bine pe o tavă în care să încapă "6 rînduri de ceşti" "cu farfurioarele lor pe dedesubt". Serviciul de cafea devine atît de important, că ajunge să facă parte din zestrea unei fete la măritat. Printre lucrurile de zestre (10 decembrie 1725) ale Stăncuţei Glogoveanu se regăsesc "12 filigene bune, cu zarfurile lor de argint; una tavă de argint, un ibric de argint de cafea". La 1792, Ilinca Hrisoscoleu primeşte "12 zarfuri (farfurioare) de argint cu feligenile lor (ceşti)"; Zmaranda Zărnescu primeşte, la 1794, numai "4 zarfuri de argint cu filigenele lor", pentru ca după 1800 să se treacă la "12 farfurioare de argint cu ceşcuţele lor, din cele suflate cu aur".
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, Bucureştiul este invadat de o serie de cafenele. Aici se servea, pe lîngă obişnuita cafea, şi micul dejun ce consta în cafea cu lapte,
