Din tot ce s-a scris imediat după moartea lui Sergiu Nicolaescu, cele mai iluminante două comentarii au apărut unul în Dilema veche, sub semnătura criticului iranian Ehsan Khoshbakht, şi unul pe blogul Focuri în noapte (focuriinnoapte.blogspot.ro/), sub semnătura istoricului Mircea Platon. Khoshbakht aminteşte că filmele nicolaesciene – care, contrar miturilor întreţinute de creatorul lor, nu s-au bucurat niciodată, în ţările occidentale, decît de o circulaţie scăzută-spre-inexistentă – au fost, în schimb, foarte populare în Iranul complet izolat de Occident („ţările vestice îl sprijineau pe Saddam“) al anilor ’80, unde pe scena celebrităţii nu concurau, pe vremea aceea, decît eroi de „westernuri est-germane, de filme de război bulgăreşti, de seriale de spionaj sovietice“... şi eroii lui Nicolaescu. Criticul iranian sugerează că filmele lui Nicolaescu ar trebui privite nu în contextul vreunui canon al marilor filme şi al marilor regizori, ci în contextul acestor culturi populare alter-hollywoodiene care s-au dezvoltat, în anii ’60-’70, atît în Vestul Europei (peplumurile italiene, westernurile spaghetti, westernurile vest-germane), cît şi în Est (unde erau concepute într-un spirit ideologic nu doar alternativ, ci direct opoziţional faţă de Hollywood). În pofida cîte unui succes festivalier precum acela al unei selecţii recente de vechi westernuri comuniste (despre care a scris la noi Mihai Fulger, după ce a descoperit-o la un festival din Austria), aceste culturi dispărute sînt, astăzi, prea puţin studiate şi cunoscute în afara ţărilor lor – bineînţeles, cu excepţia westernurilor spaghetti, care au schimbat cinematograful hollywoodian (ca şi pe cel hongkonghez) şi au dat un mare regizor, în persoana lui Sergio Leone.

DE ACELASI AUTOR American dreamer Artă academică Literatura ca dinamită Starea disciplinei După cum a observat Khoshbakht, revăzînd o serie