Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căutările lui Abel se concentrează tot mai mult în pădurea din Vladimirescu

Publicat in Glasul Aradului, joi 6 iunie 2013 ·

Timp de două zile, de dimineaţa până înspre seară, scafandrii de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au scotocit râul Mureş din zona Pădurii Vladimirescu, în căutarea lui Abel Apostol. Chiar dacă până în acest moment nu s-a găsit nimic concludent, se pare că anchetatorii îşi concentrează tot mai mult atenţia asupra acestei zone. Scafandrii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost chemaţi la Arad doar pentru două zile, special pentru cazul Abel, însă este foarte posibil ca acţiunea de căutare să continue şi în zilele următoare în aceeaşi zonă.

Echipa de scafandri a IGPR a fost ajutată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care a pus la dispoziţie o barcă şi logistica. Căutările s-au reluat în zona Pădurii Vladimirescu, după ce câinele adus special de la Sibiu, specializat în depistarea de cadavre, a fost foarte neliniştit în momentul în care a fost adus în acest perimetru.

Pe de altă parte, familia celui dispă­rut face apel din nou la persoanele care au fost prezente pe terenul de fotbal din cadrul Complexului sportiv Riviera, în seara de 1 Mai, între orele 21.00 – 22.30, să îi ajute cu toate informaţiile posibile. „Ne-ar fi de foarte mare ajutor, în derularea anchetei privitor la dispa­riţia tatălui meu, informaţiile pe care aceste persoane ni le-ar putea furniza. În plus, dacă informaţiile se vor do­vedi de ajutor în derularea anchetei, atunci nu vom rămâne datori faţă de aceste persoane“, ne-a asigurat Albert Apostol, fiul lui Abel.

Timp de două zile, de dimineaţa până înspre seară, scafandrii de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au scotocit râul Mureş din zona Pădurii Vladimirescu, în căutarea lui Abel Apostol. Chiar dacă până în acest moment nu s-a găsit nimic concludent, se pare că anchet

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°